Acte normative obligatorii in Romania – o lectie juridica pentru poporul roman

Pentru că văd că în mediul public se transmit tot felul de informații eronate, fac următoarele clarificări cu privire la actele normative obligatorii și ce se întâmplă cu ”certificatul verde” în România:
Actele normative obligatorii pentru cetățeni sunt:
1. LEGEA:
a) legea dată de Parlament,
b) Ordonanța Guvernului: adoptată de Guvern în baza unei legi specială de abilitare dată de Parlament în domeniile care nu fac obiectul legilor organice;
c) Ordonanța de Urgență (OUG): adoptată de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Guvernul nu poate adopta OUG în domeniul legilor constituționale, NU POT AFECTA regimul instituțiilor fundamentale ale statului, DREPTURILE, LIBERTĂȚILE ŞI ÎNDATORIRILE PREVĂZUTE DE CONSTITUȚIE, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

2. Acte normative de punere în aplicare a legilor (CARE NU POT SĂ ADAUGE LA LEGE ȘI NU POT SĂ CONȚINĂ PREVEDERI DINCOLO DE CEEA CE LEGEA PREVEDE):
- Hotărârile de Guvern;
- Ordinele de ministru;
- Hotărâri ale altor organisme abilitate să emită acte normative potrivit legii, etc.

Ce am avut în pandemie (referitor la starea de alertă)?
1. Legi: Legea nr. 55/2020;
2. Acte normative de punere în aplicare a legii:
- Hotărârile de Guvern (HG);
- Ordinele de Ministru;
- Ordinele CNSU, etc.
Guvernul a instituit și a prelungit starea de alertă prin HG.
Începând cu luna mai 2021, fără ca Legea nr. 55/2020 să prevadă posibilitatea condiționării drepturilor de testare/va.../trecere prin boală (certificat verde), Guvernul a condiționat exercitarea drepturilor și libertăților de testare/va../trecere prin boala, prin HOTARARILE DE GUVERN pe care le-a adoptat.
Aceste Hotărâri de Guvern au fost ADOPTATE ÎN MOD NELEGAL, deoarece Guvernul care este puterea executivă, NU AVEA LA BAZA O LEGE ADOPTATĂ DE PARLAMENT în baza căreia să îi fi permis să instituie asemenea măsuri prin HG (condiționat de testare/va.../trecere prin boală).

HOTĂRÂRILE DE GUVERN POT FI ANULATE NUMAI DE CĂTRE INSTANȚELE DE JUDECATĂ.

În acest sens, Curtea de apel Cluj deja a anulat, la 07.06.2021, o hotărâre care conținea asemenea norme (dosar nr. 350/33/2021 : http://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx...).

Sentința nu este definitivă. A fost atacată cu recurs de Guvern și MAI.
Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 07.04.2022.
(https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=3300000000070695).

Justiția se realizează în România prin ICCJ și prin celelalte instanțe judecătorești.
ICCJ care reprezintă puterea judecătorească din România a considerat că nu există nicio urgență pentru soluționarea unei cauze care vizează o hotărâre de Guvern prin care sunt afectate drepturilor tuturor cetățenilor României și, cu toate că recursul a fost înregistrat la ICCJ la 09 iulie 2021, a stabilit termen pentru soluționarea lui la 07 aprilie 2022.
Drept urmare, ICCJ stabilește termen pentru soluționarea recursului după 9 luni de la înregistrarea dosarului (9 iulie 2021 – 07 aprilie 2022).
Așa înțelege ICCJ să își exercite rolul de control judecătoresc al actelor administrative normative care îi revine potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție.
Aceasta în condițiile în care CCR a statuat, prin Decizia nr. 392/2021 că litigiile care vizează actele normative emise în temeiul Legii nr. 55/2020 trebuie soluționate, în mod definitiv, în termenul de aplicabilitate al acestora (în cazul HG urilor, 30 zile).
Deci, în România puterea judecătorească nu își mai exercită rolul constituțional, democrația constituțională fiind afectată, deoarece puterea judecătorească permite puterii executive să facă ce vrea.

Acum, revenind la Guvern, avem:
- din mai 2021 au fost adoptate HG uri care conțineau norme legate de ”certificatul verde”. Aceste HG -uri au fost emise în mod nelegal pentru că nu exista o lege care să conțină asemenea prevederi pe care Guvernul să o fi putut pune în aplicare prin HG -uri;
- ultimul HG de prelungire a stării de alertă, nr. 392/2021, conține norme care condiționează drepturile de deținerea unui ”certificat verde”;
- ieri Guvernul a mai adoptat un HG (nr. 990 din 17 septembrie 2021) prin care a mai adăugat niște restrângeri de drepturi condiționate de deținerea unui certificat verde.
Nu avem nicio lege care să prevadă ”certificatul verde” în baza cărora HG urile să putut fi emise.
Drept urmare, toate normele din aceste HG uri care prevăd ”certificatul verde” sunt nelegale, dar parte din instanțele judecătorești se feresc să judece, iar ICCJ dă termene la sfintele calende.
Pentru că nu are lege la baza, Guvernul vrea să ”își dea lege”, adică să emită o ordonanță de urgență (OUG) , cu toate că nu îi permite Constituția, și să introducă ”certificatul verde” în lege.
În ședința din 15.09.2021, Guvernul a introdus pe ordinea de zi un proiect de OUG în acest sens. Nu l-a adoptat, a zis că o să îl mai modifice.
Deci, nu s-a aprobat niciun OUG până acum în sensul ăsta și nu avem LEGE.
Cu toate astea, presa vuiește că declară reprezentanții Guvernului că de săptămâna viitoare ”certificatul verde” va fi în România. Probabil, săptămâna viitoare vor adopta un OUG în acest sens.
Nu, certificatul verde nu va fi implementat în România de săptămâna viitoare.
El a fost implementat în România, de Guvern, în mod nelegal, din mai 2021.
Nu există nicio lege în acest sens.
Însă, poziția partidelor PNL, USR, PSD și UDMR este că sunt de acord cu introducerea certificatului verde, ”să ne aliniem la ce fac celelalte țări din UE”. (AUR zice că nu, vom vedea când se va supune votului ce voturi vor da).
Așa că cele 4 partide: PNL, USR, PSD și UDMR vor vota o asemenea lege, dacă nu ne opunem.

Sursa articol: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10226083509582631&id=1484031871