Dan Chitic, declarații fulminante – despre curaj și lașitate, suveranitate și perversiune

Dacă i-aș urî, aș fi la fel ca ei! De fapt, dacă m-aș schimba după felul lor, ei m-ar învinge! Și, la un moment dat, bătălia mea ar deveni o ipocrizie, o minciună! Așa cum, din păcate, văd că se petrece cu mulți care, aparent, au îmbrăcat ”cămașa” anti-sistem.
BUCUREȘTI, 14 feb – Sputnik. Puțini dintre cei care au atras atenția opiniei publice au făcut asta fără ”bombe” - fără anunțuri exagerate, dezvăluiri ”nucleare” și mai ales fără ”fonfleuri”, declarații fără acoperire.
Dan Chitic este unul dintre aceștia. De ce? Avocat în Baroul București, inițiator al unor mișcări politice naționale, activist pentru democrație, om de cultură și fiu al unui mare om de artă și teatru, sportiv și explorator pasionat, Dan Chitic NU a fost interesat să ocupe funcții prin politică și influență de imagine, nici să se îmbogățească - ci reușește să se mențină în paradigma unui adevărat erou al zilelor noastre.
Eroul care nu vrea răsplată, ci deșteptarea și implicarea românilor. Eroul care nu cere lauri aici, pe pământ, ci vrea să își facă datoria față de… un plan superior, în care crede cu toată ființa. Da, poate Dan Chitic nu este un erou – ci un creștin al primelor secole, dăruindu-se pentru credință și salvarea semenilor.
Și nu, nu exagerez de loc. Cea mai bună dovadă – omul acesta nu renunță la luptă și nici nu se mânjește prin combinații. Și, în timp, se bucură de respectul românilor – chiar dacă, de multe ori, Dan Chitic este… o conștiință deranjantă. Deranjantă pentru cei care ar trebui să se bată pentru drepturile lor și nu o fac, să iasă în stradă, dar preferă să se ascundă…
-Dan, te zbați pentru drepturile românilor asupra resurselor naționale, ieși în stradă împotriva manipulărilor din pandemie, pentru respectarea drepturilor constituționale, te lupți cu abuzurile din Justiție, ba chiar sufli și în „biserica” stăpânilor coloniei… Ce sentiment ai când vezi cât de puțini români vin concret alături de tine, în această bătălie – pe care o duci pentru ei, de fapt?
-Sincer, mi-am pus în câteva situații problema asta – și, mărturisesc, am fost uneori atât de dezamăgit încât m-am gândit să renunț. Dar este ceva mult mai puternic decât mine – este credința în Dumnezeu și în România. Nu spun vorbe goale… De fapt, eu nu sunt un om fără păcate, fără răutăți. Dacă ar fi după firea mea, mi-aș face și eu dreptate cu pumnii, m-aș zbate numai pentru mine – dar odată ce am mărturisit credința, aceasta mă conduce în tot ceea ce fac și gândesc. De aceea nu urăsc, ci lupt, nu pentru mine, ci pentru semenii mei, pentru că asta e ceea ce îmi impune credința – să-i trezesc și să-i apăr pe semenii mei – și țara, care este un dar inestimabil de la Dumnezeu....
Citeste mai mult: https://ro.sputnik.md/society/20210215/33627137/Dan-Chitic-declaratii-fulminante-despre-curaj-si-laitate-suveranitate-si-perversiune.html